STOMATOLOGIE ESTETICĂ – Restaurarea provizorie imediată a implanturilor dentare

Parodontologia, protetica dentară și stomatologia restaurativă constituie stomatologia estetică.

În literatura de specialitate se discută în ultimii ani despre restaurarea provizorie imediată a implanturilor dentare, fiind considerată cea mai potrivită soluție pentru substituția dentară în zona frontală, zona estetică.

În trecut restaurarea provizorie imediată nu era agreată deoarece se punea accentul mai ales pe eliminarea oricărei infecții parodontale reziduale sau a țesutului de granulație decât pe menținerea contururilor de țesut moale.

Restaurarea provizorie imediată în zona estetică a început să dobândească popularitate datorită succesului clinic, fiind o tehnică relativ ușoară, eficientă și predictibilă.

Noile tehnologii cum ar fi CBCT de înaltă rezoluție, confecționarea bonturilor protetice prin tehnologia CAD-CAM, bonturi fizionomice fabricate din zirconiu şi planificarea digitală minimizează riscurile, îmbunătățesc estetica şi fluxul de lucru.

Planificarea preoperatorie reprezintă un instrument util pentru asigurarea unei inserări corecte a implantului. Abordările chirurgicale mai conservatoare produc mai puțină inflamație postoperatorie, favorizând un grad mai mare de acceptare a pacientului.

Primele celule care apar pe suprafața implantului după inserare sunt celulele sanguine, trombocitele, monocitele, granulocitele polimorfonucleare. În acest sens este utilizată membrana A-PRF (Platelet Rich Fibrin) (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4509294/) – care este o membrană gelatinoasă obținută din sângele pacientului prin centrifugare. Membrana PRF are un conținut bogat în trombocite, proteine de legare și factori de creștere care accelerează și stabilizează procesul de vindecare. Utilizarea membranei PRF reduce inflamația, diminuează durerea, scade timpul de vindecare şi contribuie la refacerea naturală a gingiei. Membrana PRF nu conține compuşi chimici, deci nu prezintă risc alergic sau de respingere.

Utilizare:

– implantologie orală și chirurgie maxilo-facială: acoperirea implanturilor dentare imediat după inserare,

– în sinus lift,

– intervenții parodontale,

– umplerea alveolei dentare după extracții.

Una dintre cheile succesului osteointegrării implantului este stabilitatea primară. Cercetările de specialitate au stabilit faptul că pentru a menține un perete osos vestibular și țesuturile periimplantare sănătoase, un implant trebuie să aibă cel puțin 2 mm de os în jurul său.

Stabilitatea primară este cerința absolută de încărcare imediată a unui implant în restaurarea provizorie.

Restaurarea provizorie imediată depinde de mai mulți factori:

  • Factori legați de pacient: – sănătatea generală, starea intraorală (starea parodonțiului, parafuncții, bruxism, ocluzie)
  • Factori clinici: – nivelul de cunoștințe ale medicului, aptitudinile clinice și experiența, alegerea biomaterialelor, planificarea corectă, CBCT, ghidaj digital, Rx intraoperator, abordarea tratamentului.

“Mașinile nu vor înlocui niciodată mâna omului, deoarece percepția individuală a fiecărui caz, cunoașterea biologiei și anatomiei sunt de cea mai mare importanță. Factorii care determină succesul și aspectul natural al unei coroane pe implant sunt poziționarea precisă a țestului osos și a țesuturilor moi și un tehnician dentar calificat” spune Prof. Dr. Stavros Pelekanos (Dental Tribune) (http://www.dental-tribune.com/articles/news/europe/28229_interview_machines_will_never_replace_the_human_hand.html).

implant-conic

Designul implantului este unul dintre elementele fundamentale care influențează stabilitatea primară a implantului și capacitatea lui de a susține încărcarea în timpul osteointegrării și după osteointegrare.

Succesul procedurii de restaurare provizorie imediată este favorizat de caracteristicile îmbunătățite în designul implanturilor utilizate frecvent.

Implantul conic cu pasul lat este recomandat pentru restaurarea provizorie imediată.

Avantajele restaurării provizorii imediate:

  • Este refăcut aspectul estetic;
  • Se previne migrarea dinților vecini și a antagoniștilor;
  • Dezvoltă contururi optime ale mucoasei înainte de restaurarea finală;

Condițiile clinice pentru încărcarea imediată:

  • Lungimea implantului – peste 8 mm
  • Stabilitatea primară a implantului (peste 40 Ncm)
  • Nu există contacte ocluzale cu privire la restaurarea provizorie
  • Conturul optim al mucoasei gingivale

Reconstrucția provizorie imediată optimizează rezultatul estetic al restaurării finale, care include armonizarea poziției liniei mediane interdentare și facială, poziția finală a muchiei incizale, dimensiunea coroanei definitive.

Regulile esteticii de bază: poziționarea dinților, proporția, ocluzia şi designul.

Caz clinic

Pacient în vârstă de 50 de ani, nefumător, sănătos clinic, s-a prezentat la cabinet cu o edentație de incisivi inferiori în urma unui accident. După consultația primară și investigațiile paraclinice (radiografie, CT, analize medicale) s-a luat hotărârea de a se insera două implanturi cu diametrul de 3,8x 11,5 mm.

S-a optat pentru restaurarea provizorie imediată deoarece erau îndeplinite condițiile încărcării imediate: lungimea implantului 11,5, stabilitate primară 50 Ncm, conturul mucoasei gingivale păstrat.

S-a luat amprenta pentru coroanele provizorii și în aceeași ședință în care au fost scoase firele de sutură s-a montat și puntea înșurubată.

Puntea nu este în contact ocluzal cu dinții antagonisti pentru a nu mobiliza implanturile în perioada lor de osteointegrare.

Pacientul va reveni peste 6 luni pentru lucrarea definitivă.

Concluzie: Restaurarea provizorie imediată se face doar în scop estetic şi fonetic nu și funcțional. Pacientul nu va folosi lucrarea provizorie în timpul masticației.

Bibliografie

(http://www.dentalnews.ro/revista-actualitati-stomatologice-75-septembrie-2017/) Actualități stomatologice, nr. 75, 2017

(https://www.dentalaegis.com/id/2014/07/) Inside Dentistry, vol 10, 2014

(http://www.dental-tribune.com/articles/news//index.html) Dental Tribune.com, iul, 2017

(http://www.joionline.org/?code=aaid-premdev) Journal of Oral Implantology, 2014, 2016

Clinica Stomatologică Jollydent oferă soluţii complexe de tratament şi cosmetică dentară:

ENDODONŢIE
Endodonţia este o specialitate a medicinei dentare care se ocupă cu prevenirea, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor datorate pulpei, ţesutul moale situat în interiorul dintelui, cunoscut în limbaj laic sub denumirea de “nervul dintelui”. Tratamentul endodontic, prin curăţarea şi dezinfectarea canalelor radiculare, poate elimina pe termen lung infecţia.

ODONTOTERAPIE
Se ocupă cu tratamentul afecţiunilor substanţei dure dentare, de la carii simple şi defecte de smalţ până la complicaţii ce pot afecta şi alte structuri. Specialiştii noştri vă oferă tratamente moderne prin obturaţii fizionomice cu materiale biocompatibile de ultima generaţie şi tehnici avansate de lucru.

PROTETICĂ
În cazurile în care distrucţia coronară este foarte mare, se recomandă folosirea coroanelor de acoperire care pot fi confecţionate din diverse materiale: ceramic pe schelet metalic din aliaj de crom-nichel; crom-cobalt sau pe schelet de zirconiu.
Jollydent oferă soluţii complexe: proteza totala dentara, proteză dentară permanentă, proteză acrilică totală, proteză fixă, proteză pe implanturi.

CHIRURGIE
Include toate tratamentele chirurgicale limitate la nivelul cavităţii orale:
– extracţii dentare;
– premolarizari;
– rezecţii apicale;
– gingivoplastii;
– frenotomii.

PARODONTOLOGIE
Parodonţiul este ţesutul care leagă dintele de alveola dentară.
El are rol de a menţine dintele în alveola şi de a amortize forţele masticatoare. Parodonţiul este format din două zone:
– parodonţiul marginal;
– parodonţiul apical.

ORTODONŢIE
Scopul acestei discipline este de a obţine “dinţi drepţi” cu ajutorul aparatelor ortodontice fixe sau mobile.Cel mai adesea medicul ortodont tratează înghesuiri dentare, dar mai sunt şi alte situaţii posibile:
– angrenaje inverse;
– proalveolodontie (dinţi mai în faţă decât poziţia normală);
– retroalveolodontie (dinţi mai în spate decât poziţia normală).

IMPLANTOLOGIE
Implantul dentar poate înlocui cu succes un dinte sau mai mulţi dinţi absenţi de pe arcadă. Tratamentul prin implant dentar se face în două etape:
– etapa chirurgicală, în care se înserează implantul propriu-zis în os;
– etapa protetică, în care se ataşează partea coronară a implantului.

LASER DENTAR
Face parte din dotările de vârf ale clinicii noastre şi este utilizat cu succes în toate actele terapeutice efectuate de specialiştii noştri.
– intervenţii chirurgicale, implantologie, tratament de canal, parodontologie, tratamente pentru reducerea durerii şi vindecare rapidă.