De ce este necesar tratamentul de tonifiere a musculaturii faciale?

În practica mea de peste 20 de ani ca medic stomatolog, am întâlnit multe paciente care veneau cu mucoasa obrazului mușcată. Dantura era perfectă, ocluzia dentară echilibrată, atunci care era cauza? După multe cazuri studiate am ajuns la concluzia că musculatura facială iși pierde din elasticitate la femeile trecute de 35 de ani. După această vârstă organismul nu mai secretă colagen și elastină, două substanțe cu rol esențial în elasticitatea țesuturilor.

Musculatura facială este alcătuită dintr-un pachet de mușchi cu diverse roluri atât în masticație, cât și în fizionomie:

  • Mușchiul orbicular al gurii are rolul de a strânge buzele;
  • Mușchiul buccinator are rol în masticație, trage obrazul spre exterior în timpul masticației, împiedicând mușcarea obrazului;
  • Mușchiul ridicător al buzei superioare împreună cu mușchiul mic zigomatic ridică buza superioară;
  • Mușchiul marele zigomatic ridică colțul gurii în sus și lateral;
  • Mușchiul ridicător al colțului gurii, așa cum îi spune și numele, ridică colțul gurii.

Odată cu trecerea timpului și înaintarea în vârstă, acești mușchi își pierd din elasticitate și devin flasci. Efectele acestui fenomen sunt aspectul de facies îmbătrânit prin adâncirea ridurilor și mușcarea mucoasei obrazului în timpul masticației.

Soluția găsită – cu rezultate extraordinare – este terapia cu laser și tratamentul cu oxigen hiperbaric sau microneedling-ul.

Cele două tratamente se fac împreună deoarece se completează unul pe altul, iar producerea de colagen si elastină nu se oprește odată cu terminarea tratamentului, ci continuă în timp.

TERAPIA CU LUMINĂ ROȘIE (LASERTERAPIA)

Ce este terapia cu laser?

Terapia cu lumină roșie este terapia cu laser de joasă energie sau de intensitate mică și este recomandată de specialiști pentru că este un neagresivă, stimulând propriul organism să lupte împotriva deteriorării celulare. Este o procedură minim invazivă, fără durere și fără disconfort.

Lumina laser este de intensitate mică, 685 nm, acționează pe o suprafață de 1 cm pătrat și pătrunde în profunzimea pielii, până la nivelul mușchilor.

Terapia cu laser activează procesele naturale ale organismului de regenerare și întinerire celulară. Terapia laser cu lumină roșie accelerează procesele de vindecare la nivelul pielii, reducând vizibil ridurile, petele și cicatricile.

În literatura de specialitate este specificat efectul benefic al luminii laser în diferite afecțiuni, cum ar fi: cuperoza, rozaceea, nervi deteriorați, traumatisme ale mușchilor, dureri persistente.

Terapia cu laser efect pregnant de calmare a durerii, acțiune antibacteriană și antiinflamatorie (în formele de inflamație incipientă determină reducerea semnificativă a acesteia), accelerează procesul de vindecare al mucoasei obrazului.

Stimularea producerii de colagen și elastină

Colagenul și elastina sunt două proteine esențiale în procesele de reparare și regenerare tisulară, având rolul de a oferi elasticitate și suplețe fibrelor musculare și pielii: colagenul menține pielea fermă iar elastina o ajută să revină la forma inițială după fiecare mișcare.

Colagenul se găsește în țesuturile conjunctive, fibroase, de susținere, vase de sânge, oase, piele. 30% din proteinele din organism au la bază colagenul.

Elastina are calitatea de a oferi țesuturilor abilitatea de a reveni la forma inițială după ce sunt întinse sau contractate.

Formarea de colagen și elastină scad odată cu înaintarea în vârstă:

  • între 30-40 ani cu 15%;
  • între 40-50 ani cu 30%;
  • între 50-60 ani cu 45%;
  • între 60-70 ani cu 60%.

Cum funcționează terapia laser?

Terapia cu laser este relaxantă și plăcută. O ședință durează 40-50 de minute, pacientul stă întins, relaxat. Pe tot parcursul ședinței de terapie pacientul va purta ochelari de protecție.

Studiile au arătat că mitocondriile – “uzinele de energie” ale celulelor – pot absorbi lumina laser. Celulele mitocondriale produc adenozinfosfat, care este sursa de energie a tuturor celulelor din organism. Cu această sursă de energie suplimentară celulele se refac mai repede.

Terapia laser stimulează celulele fibroblaste, iar acestea la rândul lor activează sinteza de colagen și elastină.

Terapia laser ajută la întinerirea pielii și a mușchilor prin:

  • stimularea producției de colagen și elastină;
  • activarea circulației sângelui la nivelul pielii și mușchilor;
  • reducererea inflamației și a edemelor;
  • formarea de vase noi de sânge.

Tratamentul de reîntinerire a celulelor și țesuturilor este recomandat iarna.

Rezultatele se văd de la prima ședință, musculatura feței este mai relaxată, tenul mai luminos, pielea mai strălucitoare.

Beneficiile tratamentului cu laser:

  • reduce liniile fine (ridurile) și tonifică pielea prin stimularea producerii de colagen și elastină;
  • tonifiază musculatura facială în profunzime;
  • are efect antiflogistic (combate procesele inflamatorii);
  • are efect antiedematos (reduce edemele);
  • asigură biostimularea circulației sângelui, având ca beneficiu reîntinerirea celulară și a țesuturilor;
  • are efect vasodilatator, crește vascularizarea celulară și a țesuturilor;
  • produce drenaj limfatic – are rol în detoxifiere;
  • reduce ridurile de pe buza superioară.

TRATAMENTUL CU OXIGEN HIPERBARIC

În ce constă tratamentul cu oxigen hiperbaric?

Tratamentul se bazează pe o tehnologie spectaculoasă de transformare a oxigenului din aer (de puritate 16%-18%) prin intermediul unor filtre speciale, în oxigen de puritate 98%.

Bulele de oxigen hipebaric sunt difuzate cu o anumită presiune pe piele și împinse în profunzimea dermului.

Ce rezultate se obțin în urma tratamentului cu oxigen hiperbaric?

Rezultatele obținute se bazează pe oxigenarea și îmbunătățirea respirației celulare, stimularea circulației sangvine periferice, regenerarea celulară și hidratarea pielii în profunzime.

Pielea își recapătă fermitatea, luminozitatea, suplețea, elasticitatea, într-un cuvânt: întinerește.

Rezultatele se văd chiar după prima ședință:

  • pielea este oxigenată
  • tenul are aspect întinerit și hidratat
  • ridurile sunt reduse.

Beneficiile tratamentului cu oxigen hiperbaric

  • curățarea profundă a pielii
  • exfolierea celulelor moarte de la nivelul pielii
  • menține hidratarea pieii
  • stimulează producerea de elastină și colagen în straturile pielii
  • restabilește frumusețea tenului uscat, deshidratat, obosit, cu pielea flască

Costul pachetului JollyAntiAgeTherapy = 3000 lei

  • 6 ședințe de laserterapie pentru tonifierea musculaturii faciale;
  • 6 ședințe de tratament cu oxigen hiperbaric.

Ședințele se fac o dată la două zile.